Tehnologia de producere a apelor aromate

Cuprins

Introducere......................................................................................................3

Formularea apelor aromatice...........................................................................4

Materii prime...................................................................................................4

Tehnologia de fabricare şi condiţionare industrială........................................5

Depozitare, transport.....................................................................................17

Caracterele şi controlul calităţii.....................................................................17

Biofarmacie, biodisponibilitate.....................................................................17

Concluzii.......................................................................................................18

Surse bibliografice.........................................................................................19

 

1. Introducere

Cunoaşterea şi utilizarea de către om a produselor provenite din plante sau chiar a uleiurilor volatile au ocupat un loc important în istoria civilizaţiei umane. Proprietăţile antibacteriene ale plantelor aromatice au determinat pe oameni să caute diferite posibilităţi de a obţine concentrate în principiul aromatic - uleiul volatil. Aşa s-a ajuns la maceratele de plante aromatice cu uleiuri vegetale, pe care locuitorii bogaţi din ţinuturile tropicale sau zonele mediteraniene le utilizau pentru ungerea corpului, ca măsură preventivă împotriva infecţiilor, a înţepăturilor de insecte, a degradării pielii, ca emoliente şi aromatizante (parfumare).

Hipocrate (469 î.e.n.) şi Theofrast (370 î.e.n.) au pus bazele ştiinţifice pentru utilizarea terapeutică a plantelor aromatice. Grecii şi apoi arabii au dezvoltat un intens comerţ internaţional cu produse aromate [1].

Procedeul de antrenare a materiilor volatile din plante prin distilare cu vapori de apă la presiune atmosferică este foarte vechi. Elemente se găseau în China antică, ceia ce ne face să considerăm că uleiurile volatile veneau din această ţară. De la chinezi, el a fost preluat de la arabi. În decursul secolelor, această tehnică s-a răspîndit progresiv spre vest şi s-a perfecţionat.

În secolul IX d.Hr. savantul arab Geber a dat indicaţii asupra distilării ca metodă de obţinere a apelor aromatice şi a prezentat proprietăţile acestei forme.

Apele distilate aromate, folosite întîi de arabi, au fost introduse în Europa în secolul al XII-lea, de către medicul Villanova (1235-1312). Mai tîrziu, în secolul al XVI-lea au apărut uleiurile volatile, obţinute prin distilare, extracţie sau procedee mecanice (stoarcere, radere, presare). Dezvoltarea industrială s-a efectuat în Europa, la Grasse unde sau ameliorat metoda şi aparatura, efectuînduse distilarea sub presiune, ceea ce a condus la randamente mai bune [6].

Apele aromatice sunt soluţii apoase de uleiuri volatile, destinate a fi utilizate ca atare sau ca vehicul la prepararea unor medicamente de uz intern. Uleiurile volatile, numite şi uleiuri eterice, uleiurile esenţiale sau esenţe, sunt produse lichide complexe, conţinînd substanţe volatile şi lipofile: hidrocarburi alifatice, aromatice şi hidroaromatice, aldehide, alcooli, acizi, esteri şi alţi compuşi din clasa terpenoidelor, obţinute din plante prin distilare cu vapori de apă sau alte procedee.

Apele aromatice se folosesc mai rar ca atare, ele se utilizau ca vehicule pentru prepararea în farmacia a formulelor magistrale. În industrie, apele aromate se obţin în procesul de fabricare a uleiurilor volatile, iar acestea la rîndul lor servesc la prepararea apelor aromate oficinale sau a unor formule magistrale şi industriale [2].

La orele actuale, apele aromatice se folosesc exclusiv pentru aromatizarea medicamentelor industriale, deoarece nu mai sunt oficinale în FR X. Prin componentele pe care le conţin pot avea şi acţiune terapeutică proprie. De asemenea, pot fi utilizate şi în preparate de uz extern, în special ape de gură, loţiuni şi creme (unguente, emulsii) pentru îngrijirea tenului. Cele mai utilizate sunt: apa de mentă, de melisă, de scorţişoară, de coriandru, de fenicul, de tei, de trandafir, de levănţică.

Apele aromatice şi uleiurile volatile se utilizează pentru prepararea formelor de uz intern şi extern.

2. Formularea apelor aromatice

De fapt apele aromatice nu constitue o formă farmaceutică propriu zisă; aceste soluţii sunt vehicule pentru prepararea altor forme farmaceutice de uz intern şi extern, în formularea cărora se va ţine seama de obiectivele respective. Totuşi un obiectiv îl constitue stabilitatea. Datorită faptului că apele aromatice se alterează foarte uşor, aceste soluţii apoase nu au mai fost oficializate de FR X. Apele aromatice pot pierde uleiurile volatile sub influenţa căldurii; oxigenul şi lumina favorizează reacţiile oxidative, aldehidele din compoziţia uleiului volatil se transformă în acizi şi de la un pH slab acid, apele aromatice devin acide; altele se colorează.

Microorganismele produc modificări ale mirosului, gustului, pH-ului, apar fermenţii, degajare de gaze, filamente de ciuperci, precipitate, coloraţii. Preparatele cu aspect sau miros modificat sau care şi-au pierdut aroma nu se mai folosesc. Se pot folosi conservanţi: esteri ai acidului p-hidroxibenzoic. Apele aromatice hidroalcoolice concentrate sunt mai stabile. De asemenea şi uleiurile volatile la aer şi lumină se alterează, modificîndu-şi constantele fizice, datorită proceselor de autooxidare (rîncezire) [5].

3. Materii prime

Obţinerea apelor aromatice şi a uleiurilor volatile necesită  materii prime, produse vegetale, de calitate. În primul rînd, recoltarea materialului vegetal trebuie efectuată cu mare grijă, astfel încît să nu fie impurificat cu alte specii de plante. Uleiurile volatile sunt răspîndite în cele mai variate organe ale plantei, dar mai frecvent se gasesc localizate în flori şi frunze.

Compoziţia chimică a uleiurilor volatile este foarte variată, iar componenţii principali pot face parte din serie alifatică, aromatică şi terpenică. În general uleiurile volatile conţin substanţe ternare mai rar cuaternare. Produşii volatili antrenabili cu vapori de apă sunt constituiţi din terpene, alcooli aromatici, aldehide, cetone, fenoli, acizi volatili, esteri. Materialul vegetal care este supus hidrodistilării nu este întotdeauna prelucrat imediat după recoltare. În general, plantele proaspete conduc la obţinerea unor soluţii cu miros mai plăcut şi cu o acţiune terapeutică mai mare; fac excepţie scorţişoara, florile de tei şi florile de levănţică, care se utilizează uscate.

În cazul utilizării plantelor uscate, uneori se obţine un ulei volatil de calitate inferioară, ca urmare a unor modificări morfologice şi chimice, datorită acţiunii aerului, încălzirii, din cauza tasării în grămezi, eventual a alterării. De asemenea, procesul tehnologic de obţinere a uleiului volatil intervine în mod determinat în compoziţia şi calitatea sa. În cazul hidrodistilării, se produc procese fizice şi chimice care modifică sensibil conţinutul materialului vegetal şi în consecinţă şi al uleiului volatil care s-a degajat.

Produsele vegetale sunt aduse la un grad de diviziune convenabil, prin sfărîmare, tăiere, mărunţire, care este ales în funcţie de natura şi compoziţia sa chimică. Astfel, florile şi frunzele se mărunţesc pentru a trece prin sita I, iar scoarţele şi rădăcinile, fructele uscate şi seminţele, prin sita II sau III. Fructele proaspete se zdrobesc, obţinîndu-se o pulpă, care se supune antrenării cu vapori de apă [4].

Vehicule utilizate pentru dizolvarea extractivă şi distilare sunt apa distilată sau apa demineralizată. Raportul produs vegetal - solvent variază între limitele 1:1 pînă la 1:5. Această proporţie este dependentă de cantitatea de ulei volatil conţinut de plantă şi de gradul de solubilitate a acestuia. Excesul de ulei volatil nedizolvat se separă de soluţia apoasă saturată.

4. Tehnologia de fabricare şi condiţionare industrială a apelor aromatice şi a uleiurilor volatile.

Metoda de fabricare idustrială are la bază antrenarea cu vapori de apă a componentelor volatile din plante.

Bazele teoretice ale procesului de antrenare a uleiurilor volatile cu vapori de apă. 

În procesul de antrenare a uleiurilor volatile cu apă rezultă un sistem binar, alcătuit din două lichide nemiscibile şi care nu reacţionează chimic unul cu altul (totuşi, parţial). Uleiul volatil se dizolvă în apă.

Pentru aceste amestecuri binare, este caracteristică temperatura de fierbere mai mică decît a fiecărui component în parte. Ex: benzaldehida (fig.1) fierbe la 173,3ºC (la presiune normală); în amestec cu apă, fierbe la 97,9ºC.

Fig. 1. Formula de structură a benzaldehidei

Oricît de ridicată ar fi temperatura de fierbere a unei substanţe, ea va distila cu apă la o temperatură totdeauna de 100ºC, deoarece temperatura de fierbere  a amestecului este mai ridicată decît punctele de fierbere ale fiecărui component, inclusiv al apei.

Apa fierbe la 100ºC, temperatura la care presiunea vaporilor ei devine egală cu presiunea atmosferică, dacă presiunea atmosferică va fi de 760 mmHg (10,13 * 10⁴ N/m²); această temperatură se va menţine neschimbată în tot timpul procesului de distilare. Dacă în apă se adaugă un ulei volatil, deasupra amestecului se va observa presiunea vaporilor fiecăruia din cele două lichide [1].

Conform legii lui Dalton, presiunea generală a amestecului vaporilor este egală cu suma presiunilor parţiale ale camponentelor:

;

P_a - presiunea parţială a apei;

P_u - presiunea parţială a uleiului volatil.

Ca rezultat, presiunea amestecului de vapori va atinge presiunea atmosferică, înainte de fierberea apei. Ex: terebentina (lichid incolor, cu mios caracteristic, obţinut prin distilarea răşinii coniferelor şi utilizat în industrie şi medicină) are p.f.=160ºC, iar a apei este 100ºC, distilarea celor două lichide în amestec are loc la 95,5ºC, deoarece la această temperatură, presiunea parţială a terebentinei va fi egală cu: 1,52*10⁴ N/m² (114 mmHg) iar a apei de: 8,61*10⁴ (la 646 mmHg), care sumate vor da: 10,13*10⁴ N/m² (760 mmHg).

În acest caz apare următorul fenomen: o parte din presiunea vaporilor de apă se suprapune deasupra vaporilor altui lichid (terebentina). Se obţine acelaşi efect care s-ar realiza dacă presiunea de distilare a terebentinei ar fi coborîtă pînă la 114 mmHg sau, pentru apă la 646 mmHg.

Temperatura antrenării amestecului va fi constantă atîta timp cît va exista terebentina; dacă  ea se evaporă şi o altă parte se dizolvă în  apă, se vor schimba: presiunea, temperatura şi raportul dintre componente în amestecul lor de vapori [3].

Calcularea raporturilor în amestecul de vapori al uleiului volatil şi al apei se efectuează  după legea lui Dalton. În cazul amestecului de terebentina şi apă, vaporii de apă vor ocupa un volum de 85 % astfel:

---------------------------

Iar terebentina de 15%:

---------------------------

Calcularea cantităţilor componentelor în amestec, în distilat, se efectuează după formula:

R - raport de antrenare;

m_a - masa vaporilor de apă;

m_u - masa vaporilor de ulei volatil;

M_ra - masa moleculară relativă a apei;

M_ru - masa moleculară relativă a uleiului volatil;

P_a - presiunea parţială a apei;

P_u - presiunea parţială a uleiului volatil.

Prin antrenarea a 2 lichide nemiscibile şi care nu reacţioneză chimic între ele se constată că masele amestecului vaporilor sunt proporţionale cu produsul presiunilor parţiale şi masele moleculare relative. Aplicînd formula la amestecul terebentină - apă:

Deci fiecărei părţi în greutatea de terebentină, la presiunea normală, în distilat, îi corespund 0,75 părţi (masă) apă sau, în procente, conţinutul apei în amestecul de vapori este:

---------------------------

Iar conţinutul terebentinei (y) în amestecul de vapori este:

----------------------------

Calculînd componenţa procentuală a amestecului de vapori se află şi consumul teoretic al vaporilor, ce are loc la hidrodistilarea uleiului volatil; datele practice au o eroare mică faţă de cele teoretice.

Antrenînd uleiul volatil din produsul vegetal se consumă cu mult mai mulţi vapori decît la antrenarea uleiului volatil cu apă, deoarece în plantă uleiul volatil se află în glande, canale, pungi secretorii şi nu există un contact direct al uleiului volatil cu apa [6]. Pînă cînd uleiul volatil difuzează prin membranele celulare se consumă o parte din vaporii de apă; de asemenea legăturile superficiale dintre particulele de produs vegetal şi ulei volatil reţin o oarecare cantitate de ulei volatil.

Alte substanţe prezente în plante, ca uleiurile grase, ceara, rezinele, influenţează consumul vaporilor de apă; acestea se pot dizolva în uleiul volatil şi micşorează elasticitatea vaporilor, ceea ce are ca rezultat creşterea cantităţii de apă în distilat.

Pentru a înlătura aceste inconvenienţe este necesar este necesar să se umecteze produsul vegetal cu apă sau amestec de apă - alcool, timp de 12 ore, după care se supune distilării.

Acest procedeu simplifică difuzia uleiului volatil prin canale şi conduce la un distilat de concentraţia necesară.

Concentraţia uleiulu volatil în amestecul obţinut prin antrenare cu vapori se poate calcula şi după ecuaţia:

C_x - concentraţia uleiului voltil care se antrenează cu vaporii de apă;

P_u - presiunea parţială a vaporilor de ulei volatil;

M_ru - masa moleculară relativă a uleiului volatil, care este antrenat cu vapori de apă;

P_a - presiunea parţială a vaporilor de apă;

M_ra - masa moleculară relativă a apei.

• Spaţii de producţie

Fabricarea industrială a apelor aromatice şi a uleiurilor volatile se efectuează în spaţii de lucru adecvate, prevăzute cu generator de vapori, plasat în acelaşi loc sau în altă clădire.

• Echipament de producţie

În industrie, fabricarea apelor aromatice se efectuează prin metoda de hidrodistilare, numită şi antrenare cu vapori de apă. În acest scop se folosesc toate variantele şi sistemele de obţinere a uleiurilor volatile, pe baza proprietăţilor lor de a fi antrenabile cu vapori de apă, ca urmare a tensiunii de vapori ridicată, care le caracterizează [4].

Un aparat de hidrodistilare este constituit din 3 părţi principale: distilator, condensator şi un vas colector (fig.2).

În proiectarea unei instalaţii de hidrodistilare trebuie să se ţină seama de o serie de condiţii:

• Proprietăţile uleiului volatil:
• Sensitivitatea la acţiunea apei şi a căldurii;
• volatilitatea;
• solubilitatea în apă;
• natura şi condiţionarea materiei prime: proaspătă, uscată, mărunţită, nemărunţită;
• Natura materialului de construcţie a distilatorului şi a componentelor;
• Dimensiunile distilatorului, raportul înălţime/diametru;
• Presiunea vaporilor de apă şi viteza de distilare;
• Temperatura condensatorului.

Fig. 2. Aparat de hidrodistilare

1-distilator; 2-condensator; 3-vas colector.

Proprietăţile uleiului volatil intervin în condiţionarea designului distilatorului, acestea putînd să conducă la pierderi sau, dimpotrivă, la randamente superioare în funcţionarea sa. Astfel, dacă unii componenţi ai uleiului volatil au caracter acid (procent ridicat în componenţi fenolici), aceştea pot produce coroziunea recipientului, ceea ce necesită anumite materiale de construcţie.

Pentru distilatoarele simple se utilizează frecvent cupru cositorit sau nu, fier galvanizat, dar în acest caz ionii din metale grele (Cu, Pb, Sn, Zn, Fe) pot să ajungă în compoziţia uleiului volatil [5].

Instalaţiile moderne, în scopul evitării acţiunii corosive, utilizează utilaje confecţionate din oţel inoxidabil sau material emailat, dar acestea cresc mult preţul de cost.

Forma distilatorului (blaza de distilare) este determinată şi de modul de condiţionare a materiei prime, care implică totodată,  şi calcularea dimensiunilor acestuia. Trebuie să se ţină  seama de următoarele:

• Dacă produsul vegetal este proaspăt, parţial uscat sau complet uscat;
• Dacă este fragmentat sau nu;
• Dacă este constituit din organe de plantă friabile, subţiri (flori, frunze, ierburi) sau din organe compacte, dure, uscate (scoarţe, rădăcini).

Condensatorul este constituit cel mai frecvent dintr-o spirală din ţeavă de cupru, dar prezintă dezavantajele semnalate anterior. În prezent, se preferă, spiralele din tub de aluminiu, care pot fi dublate, pentru rezistenţă, cu un învelişdin ţeavă de oţel mediu.

De asemenea, trebuie să se ţină seama de presiunea vaporilor de apă, care este în funcţie de compoziţia chimică şi proprietăţile fizice ale componentelor uleiului volatil, cît şi de coeficientul de solubilitate a acestora în apa condensată.

În ceea ce priveşte unele date tehnice, trebuie ca distilatorul să aibă o trompă de evacuare cît mai scurtă, pentru ca vaporii să pătrundă cît mai repede în refrigerent, iar lichidul de condens să nu rămînă în distilator. De asemenea să prezinte o secţiune cît mai largă, vantajînd astfel eliminarea rapidă a vaporilor, ceea ce evită încălzirea îndelungată a uleiului în blaza de distilare. Se mai recomandă ca miscela (lichidul de extracţie) rezultată din vaporii condensaţi în răcitor, să fie trecută cît mai repede în vasul colector. Recipientul colector funcţionează pe principiul vasului florentin. Se alege un astfel de vas colector, după cum uleiul volatil este mai uşor sau mai greu decît apa, iar în ceea ce priveşte dimensiunile şi numărul vaselor colectoare, ele se calculează în funcţie de viteza de distilare. În fig.3 este prezentat un separator modern de ulei [2].

Fig. 3. Designul unui separator de ulei

• Recipiente de condiţionare

Pentru condiţionarea primară a apelor aromatice cît şi a uleiurilor volatile se utilizează aceleaşi tipuri de recipiente ca şi pentru soluţii (fig.4). În general, flacoane de sticlă brune, de capacitate mică, între 100-1000 g.

Fig. 4. Recipiente de condiţionare

• Fazele procesului tehnologic

După cum este condus procesul de hidrodistilare, se cunosc 3 variante:

• Distilare cu apă;
• Distilare cu vapori de apă;
• Distilare cu vapori de apă ce provin de la generato separat.

Pentru toate trei metode, fazele procesului tehnologic sunt:

• Livrarea materiilor prime (produse vegetale);
• Cîntărirea materiilor prime;
• Mărunţirea produselor vegetale;
• Umectarea produselor vegetale (macerarea);
• Antrenarea cu vapori de apă, condensarea distilatukui, separarea şi colectarea apei aromatice şi a uleiului volatil;
• Filtrarea apei aromatice;
• Condiţionarea apei aromatice şi a uleiului volatil;
• Marcare, grupare, ambalare.

1. Primele 3 faze constau în următoarele: produsul vegetal livrat de serviciul depozit este transportat în atelierul de fabricaţie, cîntărit şi adus la gradul de mărunţire indicat, după care este introdus împreună cu apa în blaza de distilare [3].

2. Umectare

Produsul vegetal poate fi sau nu, în prealabil umectat cu solvent, cu apă sau amestec hidroalcoolic. Macerarea se poate efectua şi direct în blaza de distilare; 100 p. de produs vegetal se umectează cu 100 p. de alcool sau 200 p. amestec hidroalcoolic (în părţi egale). Timpul de macerare poate varia de la 6 la 24 de ore, cînd ţesuturile vegetale se permeabilizează, facilitînd dizolvarea şi extracţia uleiului volatil.

3. Antrenarea cu vapori

Procedeul de antrenare cu vapori de apă, numit şi procedeu de hidrodistilare, poate decurge în trei variante:

1. Distilarea cu apă

Este cea mai veche metodă de obţinere a apelor aromatice şi a uleiurilor volatile, numită şi metoda rurală. Procedeul constă în introducerea directă a produsului vegetal mărunţit, împreună cu apa, direct în blaza de distilare; recipientul se încălzeşte pe foc direct, iar amestecul de vapori de ulei şi de apă se colectează prin condensare, într-un sistem de răcire. Distilatorul este trecut apoi într-un vas colector. (fig.2).

Metoda, deşi simplă şi uşor de realizat, îndeosebi în mediul rural, prezintă o serie de dezavantaje: pe peretele interior al blazei aderă părţi de plantă care se pot carboniza, degradînd şi principiile active; în apă se pot dizolva o serie de substanţe care distilă odată cu uleiurile volatile, ca urmare a formării unor amestecuri azeotrope. Datorită supraîncălzirii pereţilor recipientului de distilare, o serie de componente ale uleiurilor volatile, constituite din esteri, pot hidroliza (acetatul de linalil (fig.5)), se produc ciclizări şi oxidări (limonen (fig.6), citral (fig.7)). Pe de altă parte se produc modificări în ceea ce priveşte calitatea mirosului.

 

Fig. 5. Formula de structură a acetatului de linalil

Fig. 6. Formula de structură a limonenului

Fig. 7. Formula de structură a citralului

La fel, procesul distilării apoase este un proces discontinuu, ceea ce condiţionează mărirea consumurilor specifice (energia).

Cînd distilarea uleiului volatil a încetat, se opreşte funcţionarea sursei de căldură, se deschide blaza de distilare, se evacuează  conţinutul, se curăţă interiorul recipientului şi se reumple, pentru o nouă distilare. Pentru a evita supraîncălzirea, blaza de distilare are o placă perforată, prin care pătrund vaporii de apă, separîndu-se produsul vegetal de sursa de căldură (fig.2.).

2. Distilarea cu vapori de apă

În cadrul acestui procedeu, produsul vegetal este adus într-un coş din sită metalică, închis sau nu în prealabil în sită de sac, ca să nu vină în contact cu apa aflată în partea inferioară a blazei (fig.8). Vaporii de apă formaţi pătrund în produsul vegetal, antrenînd în acelaşi timp, uleiul volatil. Se înlătură astfel, o serie de dezavantaje ale primului procedeu.

Fig. 8. Aparat industrial pentru obţinerea apelor aromatice şi a uleiurilor volatile

1-distilator; 2-condensator; 3-vas florentin.

Şi aceastǎ metodǎ prezintǎ cîteva dezavantaje. Vaporii de apǎ se pot condensa pe plantǎ şi astfel extrag  şi alte componente, care scad calitatea uleiului volatil, apoi apa trebuie completatǎ din cînd în cînd, iar procesul de hidrodistilare este, de asemenea, discontinuu, ca şi în primul procedeu, ca urmare a înlocuirii şarjelor de materie primǎ dupǎ ce au fost epuizate [2].

3. distilarea cu vapori de apǎ ce provin de la un generator separat.

Metoda prezintǎ avantaje, în sensul cǎ un singur generator de vapori poate alimenta o baterie de distilator. Acest generator poate fi plasat şi într-o altǎ clǎdire, decît aceea în care sunt instalate blazele de distilare. O astfel de instalaţie de distilare modernǎ este prezentatǎ în fig. 9.

Prin acest procedeu, distilatoarele nu mai au sursa de cǎldurǎ alǎturi şi se înlǎturǎ astfel pericolul de incendiu; în celelalte douǎ sisteme, unele degajǎri necontrolate de ulei volatil pot conduce de multe ori la explozii şi incendii.

Un avantaj pe care-l prezintǎ acest procedeu este acela cǎ extracţia nu se mai întrerupe, pentru completarea cu apǎ. În plus, cînd conţinutul unui recipient de distilare a fost extras, produsul vegetal epuizat este înlocuit cu material vegetal, fǎrǎ ca celelalte distilatoare, alimentate de la acelaşi generator de vapori, sǎ-şi întrerupǎ funcţionarea.

Fig. 9. Instalaţie de distilare modernă

În toate procedeele de dizolvare şi extracţie prin hidrodistilare, la începutul operaţiei de antrenare, cînd produsul vegetal este bogat în uleiuri volatile, producerea de vapori trebuie sǎ fie moderatǎ, pentru a evita pierderile. Cînd distilarea se efectueazǎ prea repede, vaporii de apǎ antreneazǎ o cantitate mai micǎ de ulei volatil. Pentru a evita condensarea vaporilor peste produsul vegetal, acesta este aşezat într-un coş de sitǎ metalicǎ, care se încǎlzeşte şi o datǎ cu ea şi produsul vegetal, ce este travesat mai uşor de vaporii de apǎ. Astfel se evitǎ supraîncǎlzirea şi condensarea vaporilor de apǎ, pe plantǎ. Primele porţiuni de distilat conţin cantitatea cea mai mare de principii cu caracter hidrofil: aldehide, alcooli, acizi etc. şi au o aromǎ plǎcutǎ. Urmǎtoarele porţiuni sunt mai opalescente şi au o aromǎ mai puţin plǎcutǎ, deoarece conţin hidrocarburi terpenice, mai greu solubile în apǎ. Sfîrşitul hidrodistilǎrii este marcat de lipsa de miros a distilatului, dar şi prin reacţiile de identificare care, de altfel, se efectueazǎ pe tot parcursul operaţiei. Distilatul colectat, se amestecǎ bine, prin agitare, pentru a realiza o soluţie saturatǎ, iar excesul de ulei volatil se adunǎ la suprafaţǎ, în vasul florentin (separator de ulei).

Separarea uleiului volatil din apele aromatice de distilare poate prezenta 2 cazuri:

• Atunci cînd uleiul volatil formeazǎ picǎturi sau o emulsie mai mult sua mai puţin stabilǎ cu apa, se aplicǎ o serie de colectoare sau separatoare speciale, numite colectori multisecţionali. O separare cu randament mare se efectueazǎ prin interpunerea unor pereţi de pîslǎ. Uneori, pentru desfacerea emulsiei se aplicǎ centrifugarea;
• Un al doilea caz, des întîlnit este acela în care uleiul volatil este parţial dizolvat în apǎ, cînd se vor aplica diferite procedee ca:
• metoda cohobaţiei, care constǎ în distilarea repetatǎ a apelor de condens, pînǎ cînd se separǎ o cantitate mai mare de uei volatil. Uneori, cohobaţia  se combinǎ cu distilarea primarǎ a uleiului, introducînd, în generatorul de vapori, apele de condens, cu conţinutul de ulei dizolvat;
• un alt procedeu de separare a uleiului volatil din licidul de condens este cel al extracţiei cu solvenţi nevolatili (uleiuri vegetale, parafina lichidǎ) şi apoi aceştia sunt supuşi distilǎrii cu vapori de apǎ;
• adsorbţia pe cǎrbune activ, iar desorbţia se efectueazǎ prin distilarea directǎ cu vapori de apǎ sau extracţie cu solvenţi volatili (ex. extracţia uleiului volatil de coriandru din fructe sfǎrîmate, în Rusia).

În scopul mǎririi concentraţiei de ulei volatil în apa aromaticǎ, dar şi pentru stabilizarea produsului se adaugǎ etanol (pînǎ la 20%) la distilat, în vasul colector. Alteori, alcoolul se adaugǎ în apa cu care se umecteazǎ produsul vegetal, înainte de distilare (ex. apa de coriandru) [1].

Prin procedeul de hidrodistilare a plantelor bogate în uleiuri volatile se obţine un distilat format din apa aromaticǎ distilatǎ  şi un ulei volatil insolubil. Deoarece apele aromatice sunt uşor alterabile, industria preparǎ ape aromatice hidroalcoolice concentrate, duplex, triplex, decemplex, care în momentul utilizǎrii se dilueazǎ cu apǎ de 2,3 sau 10 ori, exemplul cel mai frecvent: Aqua Tiliae decemplex, Aqua Lavandulae triplex.

4. Filtrarea

Filtrarea apei aromatice se efectueazǎ în scopul de a înlǎtura eventualele impuritǎţi în suspensie. Se utilizeazǎ hîrtie de filtru, materiale textile.

 

5. Stocarea intermediarǎ. 

Apele aromatice cît şi uleiurile volatile sunt depozitate în recipiente de sticlǎ, bine închise, pentru avizul favorabil al laboratorului de control, în vederea condiţionǎrii.

6. Condiţionarea

Condiţionarea apelor aromatice şi a uleiurilor volatile se efectueazǎ în acelaşi mod ca şi soluţiile.

7. Macerarea, gruparea, ambalarea

Marcarea, gruparea, ambalarea se efectueazǎ în acelaşi mod ca şi soluţiile.

5. Depozitare, transport

Apele a aromatice şi uleiurile volatile se pǎstreazǎ în locuri uscate, rǎcoroase şi ferite de luminǎ. Transportul se efectueazǎ  numai cu mijloace de transport acoperite, în containere, prevǎzute cu menţiunea: “Fragil!”.

6. Caracterele şi controlul calitǎţii apelor aromatice şi a uleiurilor volatile

Controlul apei aromatice şi a uleiului volatil se efectueazǎ  dupǎ normele generale indicate la monografia “Aquae aromaticae” şi “Aetherolea” sau norme interne. Controlul de calitate se va  efectua pe toatǎ perioada de valabilitate.

Apele aromatice sunt soluţii neutre sau slab acide, limpezi sau slab opalescente, cu mirosul şi gustul uleiului volatil. Nu trebuie sǎ  conţinǎ cloruri, fier, metale grele, alcool; densitatea este apropiatǎ de cea a apei. În general apele aromatice trebuie sǎ conţinǎ în jur de 0,03g, % ulei volatil. Pentru uleiurile volatile se prevǎd: proprietǎţi, aspect, culoare, gust, solubilitate, condiţii de puritate, determinarea cantitativǎ. Se controleazǎ annual.

7. Biofarmacie. Biodisponibilitate

În general, apele aromatice se utilizeazǎ ca vehicule aromatizante pentru soluţii de uz intern şi mai rar extern (apa de roze, de levǎnţicǎ etc.). Ele prezintǎ aceeaşi biodisponibilitate ca soluţiile, fiind forme cu eliberare rapidǎ:

Soluţii, Ape aromatice > Siropuri > Emulsii > Suspensii.

 

 

 

 

 

 

8. Concluzii

1. Cunoaşterea şi utilizarea de către om a produselor provenite din plante sau chiar a uleiurilor volatile au ocupat un loc important în istoria civilizaţiei umane. Proprietăţile antibacteriene ale plantelor aromatice au determinat pe oameni să caute diferite posibilităţi de a obţine concentrate în principiul aromatic - ulei volatil.

2. Uleiurile eterice au o utilizare largă: în industria parfumerică, industria farmaceutică, industria detergenţilor şi săpunurilor, industria alimentară şi la aromatizarea diferitor produse.

3. Apele aromate se folosesc pentru aromatizarea medicamentelor, prin componentele pe care le conţin pot avea şi acţiune terapeutică proprie. Ele mai pot fi utilizate şi în preparate de uz extern, în special ape de gură, loţiuni şi creme.

4. Apele aromate au o stabilitate foarte mică, ele pot pierde uleiurile volatile sub influenţa căldurii. Oxigenul şi lumina favorizează reacţiile oxidative, astfel aldehidele din compoziţia uleiului se transformă în acizi, care favorizează modificarea pH-ului. Din aceste considerente formularea apelor aromatice este cam dificilă.

5. Uleiurile eterice pot fi obţinute atît din planta uscată cît şi din cea proaspătă, însă plantele proaspete conduc la obţinerea unor soluţii cu miros mai plăcut şi cu o acţiune terapeutică mai mare.

6. Apele aromate şi uleiurile eterice maschează diferite mirosuri neplăcute, şi anume această proprietate favorizează utilizarea lor pe larg în industrie.

 

 

9. Bibliografie

1. Barbăroşie I., ş.a. Tehnologia medicamentelor industriale. – Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1993

2. Grecu I., ş.a. Stabilitatea  medicamentelor. – Bucureşti: Ed. Medicală, 1987
3. Stănescu V. Tehnică farmaceutică. – Bucureşti: Ed. Medicală, 1987
4. Leucuţă S. Tehnologii farmaceutice industriale – Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 2001
5. http://www.google.md/#hl=ru&sclient=psy-ab&q=TEHNOLOGIA+FORMELOR+FARMACEUTICE&oq=TEHNOLOGIA+FORMELOR+FARMACEUTICE&gs_l=serp.3..0.10241.10241.0.11044.1.1.0.0.0.0.149.149.0j1.1.0...0.0...1c.1.catUwAsDGP8&pbx=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_qf.&fp=82fcd19706a18f1e&bpcl=38625945&biw=1152&bih=751/Accesat 18.11.12
6. http://ru.scribd.com/doc/55892434/Propedeutica-Farmaceutica-Si-Operatii-Generale-in-Practica-Farmaceutica/Accesat 18.11.12