Technology for obtaining of an anti-wrinkle cream

Cuprins

Introducere………………………...…………………………………………………………….....4

Capitolul I. Studii bibliografice…………………………………………………………….....5-25

I.1. Evoluţia cosmeticelor de la artă la ştiinţă…………………………………………………….....5-6

I.2. Tehnologia de obţinere a produselor de consistenţă cremoasă – cremele……………………....6-8

I.3. Noţiuni generale şi clasificarea cremelor………………………………………………………..8-9

I.4. Materii prime folosite la prepararea cremelor…………………………………………………....10

I.4.1. Componentele de bază a unei creme moderne……………………………………………….....11

I.4.2. Emolienţii…………………………………………………………………………………...11-16

I.4.3. Emulgatorii…………………………………………………………………………………….16-18

I.4.4. Agenţi de îngroşare sau consistenţă…………………………………………………………….18

I.4.5. Conservanţii…………………………………………………………………………………18-20

I.4.6. Antioxidanţi……………………………………………………………………………...….20-21

I.5. Parfumarea cremelor………………………………………………………………………….21-23

I.6. Stabilitatea chimică a cremelor cosmetice…………………………………………………….….23

I.6.1. Reacţii de hidroliză………………………………………………………………………….….23

I.6.2. Reacţii de oxidare (rîncezire)………………………………………………………………..….24

I.7. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o cremă de bună calitate………………………24-25

I.7.1. Indici de calitate a cremelor ……………………………………………………………………25

Capitolul II. Crema antirid……………………………………………………..…26-37

II.1. Procesul de îmbătrînire-ridurile……………………………………………………....26-28

II.2. Clasificarea cremelor antirid………………………………………………………………....28-29

II.3. Compuşi ce manifestă proprietăţi antirid………………………………………………………..29

II.3.1. Mierea de Manuka……………………………………………………………………………..29

II.3.2. Acidul hialuronic…………………………………………………………………………..29-30

II.3.3. Coenzima Q10(Ubichinona)……………………………………………………………….30-31

II.3.4. Ulei de sîmburi de caise……………………………………………………………………31-32

II.3.5. Ulei de sîmburi de struguri (Vitis vinifera)…………………………………………………....32

II.3.6. Ulei de măsline……………………………………………………………………………..32-35

II.3.7. Ulei de argan…………………………………………………………………………….....35-36

Capitolul III. Partea experimentală…………………………………………………….37-41

III.1. Materii prime utilizate………………………………………………………………………….37

III.2. Materiale şi reactivi destinaţi cercetării………………………………………………………...37

III.3. Metode de cercetare………………………………………………………………………….....37

III.3.1. Indicile de aciditate…………………………………………………………………………...38

III.3.2. Indicele de peroxid……………………………………………………………………….38-39

III.3.3. Indicele de iod………………………………………………………………………….....39-40

III.3.4. Determinarea calităţii cremei prin examenul organoleptic…………………………………...40

III.3.5. Determinarea pH-ului………………………………………………………………………...41

Concluzii……………………………………………………………………………………..42

Bibliografie………………………………………………………………………………43-44

Anexe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Summary

A cream is a topical preparation usually for application to the skin. Creams may be considered pharmaceutical products as even cosmetic creams are based on techniques developed by pharmacy and unmedicated creams are highly used in a variety of skin conditions (dermatoses).

Creams are semi-solid emulsions, that is mixtures of oil and water. They are divided into two types: oil-in-water (O/W) creams which are composed of small droplets of oil dispersed in a continuous aqueous phase, and water-in-oil (W/O) creams which are composed of small droplets of water dispersed in a continuous oily phase. Oil-in-water creams are more comfortable and cosmetically acceptable as they are less greasy and more easily washed off using water. Water-in-oil creams are more difficult to handle but many drugs which are incorporated into creams are hydrophobic and will be released more readily from a water-in-oil cream than an oil-in-water cream. Water-in-oil creams are also more moisturising as they provide an oily barrier which reduces water loss from the stratum corneum, the outmost layer of the skin.

The surface of your body is a reflection of how you have lived your life. Skin is exposed to destruction from the inside and out.

The skin is made up of three main layers, the outer skin, the fat layer, and the muscle. As we live our life, the repeated movement of these muscles causes the creases we know as wrinkles. Smiling and frowning are common sources, but activities like smoking also create pucker lines around the mouth.

In general, anti wrinkle creams gradually smooth the appearance of your skin. Be wary of any manufacturer who claims to actually remove the wrinkles from your body. Only surgical treatment can provide that service.

The brand is not as important as the ingredients when selecting an anti wrinkle cream. If the concentrations of the anti aging chemicals are too low, they will not produce the necessary effect. If they are too high, they will cause irritation.

 

In my work "Technology for obtaining of an anti-wrinkle cream " I proposed an anti-wrinkle cream constituted of olive oil, Argan oil, lanoline and bee's wax. I choosed the best proportions that make cream to not become rancid, and to be stable without preservatives. All ingredients make cream harmless for organism, because they are natural, also restores the elasticity of the skin and retains the youthful appearance of the skin.

 

 

 

 

 

 

 

 

Introducere

Actualitatea temei: Pe măsură ce înaintăm în vîrstă, timpul lasă uşoare urme pe obrazul nostru, semne ale unei vieţi mai mult sau mai puţin ponderate, mai mult sau mai puţin controlate şi îngrijite. Tenul care pînă ieri era neted şi catifelat începe să se modifice- apărînd ridurile. Astfel, prevenirea formării ridurilor este o preocupare frecventă şi actuală a majorităţii populaţiei, care necesită o atenţie deosebită.

Un rol important în prevenirea acestui proces este menţinerea pielii la un nivel de elasticitate şi tonicitate propice pentru a face faţă acţiunii factorilor de mediu, iar acest lucru poate fi realizat prin aplicarea cremelor cu conţinut bogat de vitamine şi antioxidanţi care manifestă efect antirid.

 

Obiectivele investigaţiilor. Scopul lucrării: constă în prepararea instantanee a unei creme cu efect antirid care să înglobeze cît mai puţini ingredienţi, însă puri naturali, fără agenţi de conservare şi agenţi de parfumare sintetici, deoarece e ştiut faptul că aceştea în cele mai dese cazuri schimbă proprietăţile substanţelor biologic active, pot duce la diferite colorări neplăcute ale cremelor şi sînt adesea responsabili de reacţii alergice. Astfel, se propune o reţetă de cremă care să manifeste proprietăţi antirid constituită din substanţe biologic active care se găsesc în uleiul de măsline şi uleiul de argan.

Pentru atingerea scopului propus este necesară realizarea următoarelor obiective:

  1. de a propune un asemenea raport de ingredienţi care ar asigura atît o mai bună stabilitate a produsului în timp cît şi eficacitatea acestuia;
  2. determinarea indicilor de calitate corespunzători a unei creme:

-examenul organoleptic;

-determinarea pH-ului;

-determinarea indicelui de aciditate;

-determinarea indicelui de peroxid;

-determinarea indicelui de iod;

-testarea eficacitaţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul I. Studii biliogarfice

I.1 Evoluţia cosmeticelor de la artă la ştiinţă

Din cele mai vechi timpuri, folosirea cosmeticelor s-a interferat cu dezvoltarea socială a omului. Primul utilizator de vopsele pentru faţă şi corp a fost omul preistoric, denumit Pict (semnificaţia cuvîntului pict este cea de “pictat”), care şi-a pictat sau tatuat pielea cu pigmenţi naturali pentru a alunga spiritele rele sau pentru a-şi speria duşmanii. Şi în zilele noastre, unele triburi din Africa sau America de Sud procedează la fel.

Uleiurile aromate şi esenţele au avut un rol însemnat în ritualurile religioase şi ceremoniile egiptene şi babiloniene. Pe de altă parte, utilizarea de către egipteni a carbonatului de cupru, aplicat pe pleoape pentru a le proteja ochii de razele puternice ale soarelui ilustrează faptul că produsele cosmetice au fost considerate ca mijloace de protejare a sănătăţii şi de înfrumuseţare.

Necesitatea de a trata în mod special pielea s-a manifestat din plin în condiţiile climatului torid din Orientul Mijlociu, cînd stratul natural de grăsime nu-l mai proteja pe om, muncind sub soare. Se recurgea în acest scop la grăsimile animale şi uleiul vegetal. Alifiile preparate cu ulei de palmier, ulei de ricin, untură, cu adausuri de ierburi diferite şi de prafuri metalice, protejau pielea corpului de insolaţii, frig şi vînt. În papirusurile vechi de 3500 ani descoperite în a. 1874 Ebers a descifrat cremele folosite de egipteni pentru a proteja pielea faţă de soarele puternic şi de praf. Totodată se spune, că anume Cleopatra a fost autoarea primului tratat, cunoscut în antichitate sub numele de "Kosmetikon" .[1]

Şi nu în ultimul rînd, o dovadă recentă că cremele au existat cu mii de ani în urmă este că în anul 2008 arheologii au descoperit pe teritoriul Angliei, într-un templu roman, o cutie de cremă, de acum aproximativ 2.000 de ani. Specialiştii au fost şocaţi de compoziţia chimică complicată a cremei, care conţinea grasime animală, oxid fin şi amidon. Crema ar putea să concureze cu cosmeticele existente pe piaţă la ora actuală.

Acceptarea cosmeticelor a fluctuat de-a lungul veacurilor. Folosirea excesivă a acestora a fost urmată de o reîntoarcere la naturaleţe şi simplitate, la începutul secolului XIX, în special în Anglia, în epoca Victoriană. Deşi ar putea părea paradoxal, şi primul război mondial a contribuit la dezvoltarea industriei cosmetice. Astfel, lipsa materiilor prime necesare fabricării săpunului au determinat căutarea unor alternative, ceea ce a determinat apariţia detergenţilor sintetici, baza şampoanelor de astăzi.

Cremele de protecţie antisolară au fost elaborate iniţial pentru a proteja feţele piloţilor de pe avioanele de vînătoare de arsurile provocate de razele ultraviolete.

Utilizarea cosmeticelor în ţările civilizate a intrat în cotidian încă de la cea mai fragedă vîrstă. Începînd cu cremele, pudrele, uleiurile şi şampoanele speciale pentru sugari, folosirea preparatelor de curăţire, întreţinere şi înfrumuseţare se amplifică progresiv, atingînd la adolescenţă şi la vîrsta adultă limite dificil de perceput, situîndu-se la nivelul obişnuinţei, al simbiozei cu individul. În ultimii 60 de ani, vînzările de articole cosmetice şi de toaletă s-au multiplicat de mai mult de 60 ori. În acest context, industria produselor cosmetice, se dovedeşte a fi printre cele mai profitabile ramuri ale economiei. Mai mult încă, economiştii consideră că această industrie este foarte puţin dependentă de recesiunea economică, deoarece în perioadele de recesiune oamenii nu-şi mai schimbă maşina, renunţă la un nou televizor sau la o haină mai scumpă, dar nu încetează să se spele pe cap sau să se îngrijiască iar femeile nu renunţă la machiaj.

Progresul uriaş al domeniului, de la artă la ştiinţă, începe în secolul XX, datorită diversificării materiilor prime, abordării pe baze ştiinţifice a preparatelor, şi nu în ultimă instanţă apariţiei şi dezvoltării legislaţiei în domeniu, menită să protejeze consumatorul.

Dezvoltarea industriei chimice, care a oferit numeroase ingrediente, sub diferite forme şi cu noi grupe funcţionale, care au fost introduse în produsele cosmetice finite, a făcut necesară apariţia unei legislaţii corespunzătoare. Clasificarea ingredientelor şi etichetarea obligatorie a produselor a fost introdusa în SUA în anul 1966.

Ultima inovaţie în domeniu a fost introducerea ingredientelor active, care, incluse în produsele cosmetice, de îngrijire, sau articolele de toaletă, aduc beneficii organului ţintă, fie că acesta este pielea, părul, sau dinţii. Aceste ingrediente au îndepărtat cosmeticele de ţinta aparenţei (modificarea aspectului sau a mirosului corporal) şi le-au atribuit funcţionalitate, calmînd diferite acţiuni asupra trupului cum ar fi  hidratarea, reducerea sau încetinirea fenomenelor asociate cu îmbătrînirea, protejarea faţă de diferitele agresiuni ale mediului (radiaţii UV, ploaie, vînt, praf etc).

Concurenţa acerbă din domeniu a avut ca rezultat crearea de noi materii prime, care trebuie să îndeplinească numeroase cerinţe între care:

  • să fie eficiente;
  • să fie sigure;
  • să aibă caracter de noutate;
  • să fie biocompatibile;
  • să fie accesibile.

Progresul diferitelor ştiinţe şi dezvoltarea altora noi (biologia moleculară, biotehnologiile) au determinat apariţia a noi materii prime, marea lor majoritate produse din surse naturale, cu un grad ridicat de puritate iar altele, cele mai noi, produse de microorganisme manipulate genetic.

Noile ingrediente active au determinat creşterea interesului pentru obţinerea de vehicule adecvate, astfel încît ingredientul activ să-şi atingă cu uşurinţă ţinta. Aceasta a determinat dezvoltarea fără precedent a cercetării în domeniu. În paralel cu dezvoltarea şi diversificarea ingredientelor şi a vehicolelor au fost dezvoltate şi perfecţionate tehnicile de analiză şi control. Astfel, cu numai douăzeci de ani în urmă au fost introduse procedeele biometrice care permit investigarea progresivă şi noninvazivă a proprietăţilor pielii, cum ar fi gradul de hidratare, elasticitatea şi analiza microscopică a acesteia.

 

I.2. Tehnologia de obţinere a produselor de consistenţă cremoasă - cremele

La avîntul industriei cosmetice a contribuit în primul rînd chimia. Întroducerea metodelor ştiinţifice de lucru, uniformizarea procedeelor tehnologice, precizarea calităţilor materiilor prime în controlul produselor cosmetice finite au ridicat prepararea cosmticelor din stadiul de artă meşteşugărească, empirică, la acela al uneia din ramurile tehnologiei chimice.

Tehnologia obţinerii produselor cosmetice reprezintă o specialitate a chimiei organice, caracterizată prin specificitatea operaţiunilor, a utilajelor şi a metodologiei de lucru. Operaţiunile sunt, în general, fizice, de condiţionare a amestecurilor obţinute din materiile prime folosite conform recepturilor. Materialele prime necesare obţinerii produselor cosmetice nu fac obiectul domeniului, ci sunt procurate din alte industrii chimice. Ele sunt substanţe de provenienţă naturală sau sintetică obţinute prin tehnologii bazate pe procesele chimice fundamnetale. Obţinerea în faza pilot productiv (pentru produsele noi lansate în vederea prospectării pieţii şi a formulelor proprii), dar mai ales la scară industrială a produselor cosmetice realizează un dublu scop, şi anume: valorificarea resurselor de materii prime naturale, prin transformarea în produse de largă şi eficientă utilitate, dar şi producerea bunurilor de larg consum.

Tehnologiile de obţinere a produselor cosmetice pot fi grupate prin ceea ce au ele în comun, funcţie de produsul final ce trebuie realizat. Astfel, există o tehnologie generală pentru obţinerea produselor cosmetice solide (ruj,rimel,creioane contur etc.), alta pentru obţinerea cremelor şi aşa mai departe.

În cadrul fiecărei linii de fabricaţie, prin schimbarea reţetelor atît din punctul de vedere al materiilor prime chimice cît şi al dozării lor, se pot obţine variante de produse finite care să difere între ele prin culoare, parfum, consistenţă etc.

Aşa cum s-a putut constata, tehnologia de obţinere a cremelor se bazează pe cateva operaţii ce au un caracter general, ca topire, filtrare, emulsionare, malaxare, omogenizare etc., operaţii ce se realizează în utilaje specifice. Aceste utilaje se folosesc atît pentru pregatirea materiilor prime, precum şi pentru  efectuarea proceselor propriu-zise avînd o flexibilitate şi o elasticitate deosebită.

Operaţia de topire- prima operaţie la fabricarea oricărei creme – se efectuiază în vase (cazane) cilindrice din oţel inoxidabil sau emailate, pevăzute cu manta dublă, fund şi pereţi dubli, numite şi cazane duplicator, avînd capacităţi de 50-100 l.

Încălzirea se efectuiază prin mantaua dublă cu abur sau apă caldă. Pentru golirea uşoară, cazanele de topit sînt prevăzute cu dispositive de basculare sau, după caz, transvazarea grăsimilor topite se face cu pompe. În mod obligatoriu, materiile prime topite se filtreză printr-un fitru simplu( pînză de filtru textilă, de nailon sau pînză fină metalică, inoxidabilă), ce reţine impurităţile mecanice în suspensie, sau decantate la fundul cazanului.

Emulsionarea şi omogenizarea. Particulele fazei dispersate ajung la dimensiuni de 0,1 pîna la 10 µ. Operaţiile au loc în malaxoare. După malaxare se continuă omogenizarea prin trecerea pe valţuri din V2A, cu turaţii crescînde. Astfel, de exemplu, în cazul a trei valţuri, turaţia este de 40,80 şi respectiv 120 rot/min. Emulsionarea şi omogenizarea se mai pot efectua şi pe aparate cu discuri mobile, care se învîrtesc cu cîteva mii de turaţii pe minut şi pe care sînt fixaţi o serie de dinţi.

Turnarea şi ambalarea cremelor se execută în forme speciale- lăcaşuri de formă şi dimensiune dorită. Maşinile de turnare sînt rotative. Astfel, pentru umplerea tuburilor sau recipientelor cu creme, se folosesc maşini cu piston vertical sau rotativ, care la fiecare început de lucru se încarcă cu crema respectivă, din pîlnia de alimentare. Apoi doza de cremă este presată în tubul gol, care ajunge de fiecare dată în dreptul orificiului de golire, cu ajutorul unui disc carusel portant prevăzut cu alveole.

În operaţiile următoare se execută închiderea tubului în mai mulţi timpi cu ajutorul unor gheare. Un dispozitiv cu celulă fotoelectrică opreşte descărcarea pistonului încărcat, dacă în dreptul tijei de umplere lipseşte tubul din alveolă.

În continuare, liniile de umplere sînt formate din maşini de buşonat şi etichetat. În funcţie de tipul de construcţie şi capacitatea flacoanelor se construiesc linii avînd capacităţi de la 1 500-2 500 de flacoane pe oră, pînă la 5 500-6 500 de bucăţi pe oră.[4]

Fluxul principal pentru obţinerea cremelor Anexa nr.1.[4]

 

I.3 Noţiuni generale şi clasificarea cremelor

Una din funcţiile majore ale pielii este aceea de a servi drept barieră de protecţie în calea pierderii de fluide. Pielea este un organ complex, al cărei strat exterior se numeşte epidermă şi este alcătuită din două straturi, cel exterior, alcătuit din celule moarte (corneocite), bogat în proteine (stratul cornos), cu domenii intercelulare umplute cu lipide şi stratul de celule vii, care înlocuiesc tot timpul celulele moarte.În organism pielea îndeplineşte o serie de funcţii importante: protecţie, contribuie la menţinerea temperaturii constante şi eliminarea substanţelor inutiles şi toxice din organism prin transpiraţie, schimb de substanţe nutritive, barieră în calea pătrunderii unor materiale dăunătoare sănătăţii. Pielea(anexa nr.2) conţine lipide în care foarte uşor se adsorb compontele unei creme.[1,3]

Corpul uman, fiind acoperit de îmbrăcăminte, nu este atît de expus la acţiunea factorilor de mediu. Produsul cosmetic elaborat pentru corp are drept scop prevenirea deshidratării pielii şi menţinerea pH-ului normal al acesteia. Spre deosebire de corp, faţa este supusă direct acţiunii agenţilor externi (praf, impurităţi chimice, radiaţii, vînt, ploaie). Expunerea la soare şi vînt poate face pielea uscată şi aspră, iar spălarea prea deasă înlătură stratul natural, uleios, care protejează pielea. Astfel, îngrijirea raţională a pielii are de scop să prevină sau să înlăture unele dintre anomaliile sale.

Din compoziţia naturală a pielii omului rezultă că cele mai indicate substanţe folosite în acest scop sînt grăsimile. Îngrijirea pielii urmăreşte să-i redea grăsimi cît mai curate şi mai multe spre a înlocui grăsimile care au fost îndepărtate prin numeroase spălări cu săpun sau pe alte căi. Aceste grăsimi sînt indispensabile pentru hrana pielii. O cremă de bună calitate trebuie să aibă o astfel de structură şi compoziţie, încît substanţele nutritive (grăsimile) să fie într-o stare de diviziune potrivită pentru a fi uşor resorbite de piele, ajungînd la ţesutul celular al epidermei.

Pentru a obţine o acţiune numai la suprafaţa pielii, sînt folosite substanţe grase care se resorb mai greu sau deloc, cum sînt uleiurile minerale şi vaselinele.

Cremele folosite în cosmetică sînt preparate pe bază de lanolină, vaselină, stearaţi, grăsimi animale şi vegetale etc. obţinute prin diferite metode şi avînd diferite însuşiri şi indicaţii cosmetice.

Denumirea de cremă este folosită şi în alte domenii, fiind însă totdeauna legată de o anumită consistenţă a substanţelor respective, şi anume de consistenţa lor „cremoasă", semisolidă, analogă cu aceea a smîntînii, de unde vine de altfel şi denumirea (cremor, în limba latină = smîntînă).

Folosirea unei creme de bună calitate, inofensivă şi potrivită tenului pe care se aplică, urmăreşte menţinerea în limite normale a unor parametrii fiziologici cum ar fi:suplinirea lipsei de secreţie naturală de grăsime a pielii, o necesitate absolută pentru pielea uscată; menţinerea în limite normale a umidităţii pielii, care se poate pierde prin expuneri prelungite la aer uscat, vînt, soare, radiaţii ultraviolete; refacerea elasticităţii pielii, prin întîrzierea deshidratării şi favorizarea acumulării de apă prin suplimentarea conţinutului în apă sau prin utilizarea de substanţe care joacă rol de transfer; întîrzierea formării ridurilor prin acţiunea emolientă şi de revitalizare; păstrarea tinereţii şi frăgezimii pielii, ajutînd totodată şi la fixarea pudrei pe faţă etc. Folosirea cremelor este indicată în general pentru toate categoriile de piele; în mod special însă, pentru tenurile uscate, folosirea cremelor constituie o necesitate, deoarece ele înlocuiesc lipsa secreţiei naturale de grăsime a pielii.[7]

CLASIFICAREA CREMELOR COSMETICE

Cremele cosmetice sînt compoziţii pe bază de grăsimi, la care se adaugă diferite principii active (vitamine, preparate enzimatice sau hormonale, etc.), iar în unele cazuri şi aromatizante, pentru a atenua mirosul componentei grase. Cremele cosmetice pot fi clasificate după compoziţia lor, după scopul folosirii lor, după modul lor de preparare etc.

După compoziţia cremelor:

  • coldcremele pe bază de ceară de albine
  • cremele pe bază de stearaţi
  • cremele pe bază de lanolină
  • cremele cu untură
  • cremele cu vaselină

— creme pe bază de glicerină şi amidon.

De asemenea, după procentul de grăsimi pe care-l conţin există:

  • creme uscate(1-10%)
  • creme uşor grase(10-15%)
  • creme semigrase(16-33%)
  • creme grase(peste 33%)

După scopul sau timpul folosirii se deosebesc:

  • creme nutritive
  • creme de demachiat
  • creme contra ridurilor (creme antirid)
  • creme antisolare şi creme de bronzat
  • creme pentru masaje
  • cu actiune specială(pentru albire, antiacnee).

Şi :

  • creme de zi(protectoare)
  • creme de noapte(hidratante)

După modul de preparare există:

  • creme obţinute prin simplă amestecare, la rece(creme obţinute prin emulsionare mecanică)
  • creme obţinute prin saponificare, la cald (emulsionare chimică)[7,24]

 

I.4 Materii prime folosite la prepararea cremelor

Industria fabricării acestora este poate cea care reclamă materii prime şi auxiliare pe cît numeroase, pe atît de diverse şi care cunosc o dinamică de dezvolatare ascendentă, permanentă şi în continuă completare.

O trasatură  comună tuturor materiilor prime cosmetice, în afară de marea lor diversitate, o constituie puritatea deosebită ce trebuie să o aibă.

Industria de producere a cremelor cosmetice îşi are resursele de materii prime din toate cele trei regnuri naturale, animale, vegetal şi mineral, precum şi produse de sinteză, care ocupă, de asemenea, un rol important şi care sunt din ce în ce mai mult asimilate şi diversificate( aşa cum este cazul glicerinei sintetice, al vitaminelor, al hormonilor etc).

La prepararea cremelor se utilizează substanţe grase.

Principalele substanţe grase naturale folosite la preparea cremelor pot fi:

de origină animală:

  • ceara de albine
  • lanolina
  • untura de porc
  • seul purificat

de origină vegetală:

  • untul de cacao
  • uleiurile vegetale ca:
  • uleiul de migdale
  • uleiul de măsline
  • uleiul de arahide
  • uleiul de floarea-soarelui
  • germeni de cereale care conţin vitamina A, B1, B2, B6, F, E, provitamina D.

de origină minerală:

  • vaselina
  • uleiul de vaselină
  • uleiul de parafină (parafina lichidă)

 

Dintre aceste substanţe grase, ceara, lanolina, untul de cacao sînt substanţe uşor resorbite de către piele, de asemenea uleiurile vegetale şi grăsimile neutre ca untura şi seul.

Grăsimile care rîncezesc uşor nu pot fi însă folosite ca materiale cosmetice decît după ce au fost prelucrate astfel încît să fie conservabile, altminteri sînt extrem vătămătoare.

Stearina care este o substanţă foarte înrudită cu grăsimea pielii se resoarbe de asemenea bine.

Vaselina, uleiul de vaselină, acţionează prin excelenţă asupra suprafeţei pielii.[24]

I.4.1 Componentele de bază a unei creme moderne

În ce priveşte tehnica preparării cremelor moderne trebuie să spunem aici numai următoarele: tehnica modernă se deosebeşte mult de aceea veche prin faptul că înainte vreme se lucra empiric, fără a cunoaşte precis rolul care revine fiecărui ingredient şi raţiunea diferitelor amestecuri.

Astăzi se ştie că alegînd o anumită substanţă grasă ca bază a unei creme nu se realizează nimic din punct de vedere cosmetic, dacă nu se ţine seama de raporturile ei cu celelalte substanţe cu care-i amestecată şi de starea fizico-chimică a acestora. Dacă o substanţă folosită este modificată în structura ei fizică sau chimică ea este mai activă; astfel ea se resoarbe mai bine dacă o aducem într-o stare de divizare fină, de emulsie fină, prin mijloace mecanice sau chimice.

Componenţa cremelor moderne trebuie să conţină urmatorii componenţi:

l) Emolienti;

2) Emulgatori;

3) Substanţe de formare a structurii;

4) Substanţe biologic active;

5) Conservanţi;

6) Substanţe odorante;

7) Apă;

În dependenţă de natura şi proprietăţile fiecărui component menţionat mai sus putem obţine o nouă cremă cu proprietăţi şi consistenţă dorită. Pentru a alege corect componentele de bază, este necesar de a cunoaşte proprietăţile fiecărui component în parte.[17]

 

I.4.2.Emolienţii sunt ingredienţi cosmetici care contribuie la menţinerea unei aparenţe de moliciune, netezime şi flexibilitate a pielii. Aceştia funcţionează pe baza proprietăţii lor de a rămîne pe suprafaţa pielii sau în stratul cornos, acţionînd ca lubrefianţi, pentru a reduce asperităţile, a înmuia ţesuturile congestionate (cu un aflux insuficient de sînge ) şi a îmbunătăţi aspectul pielii. Sunt utilizate în acest scop substanţe din diferite clase: compuşi organici- acizi, alcooli superiori (graşi), grăsimi animale, uleiuri vegetale sau minerale, ceride, silicoane.

Aceştea sunt printre cei mai solicitaţi componenţi în fabricarea cremelor, din moment ce anume prin hidratare poate fi asigurată elasticitatea pielii. Pe de altă parte, de asemenea prin hidratare se poate facilita transportarea principiilor active în ţesuturile subcutanate, dat fiind faptul că substanţele din compoziţiile cosmetice penetrează stratul cornos umectat mai uşor, comparativ cu pielea uscată. Emolienţii sunt ingredienţii de bază a fazei lipofile în receptura cosmetologică 15-50%. [16].

 

În cremele cosmetice emolienţii îndeplinesc urmatoarea funcţie:

         1.De hidratare a structurilor exterioare ale pielii;

         2.De a reţine apa în piele;

         3.Joacă rolul de solvent pentru substanţele biologic active;

         4.Solubilizează componenţii activi specifici;

        5.Reprezintă  transportatorul de substanţe biologic active în straturile inferioare ale pielii;

        6.Face legătura dintre componenţii de hidratare şi emoliere;

       7.Conferă o senzaţie plăcută pe piele.

JV2

Tipuri de emoliente

Exemple de emoliente

1

Uleiuri naturale si ceride

     - uleiuri vegetale, ceara de albine.

2

Hidrocarburi

      - vaselina , uleiuri minerale .

3

Uleiuri de silicon

     - dimeticon , ciclometicon

 

4

Eteri complecsi

      - deciloleat

5

Alcooli

      - alcool oleic

6

Esteri simpli

     - esterul dicaprilic

7

Trigliceride

-   trigliceride caprilice, grăsimi semisolide.




 

Tabelul nr.1 Tipuri de emoliente

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Caracteristicile emolienţilor

Emolienţii au două caracteristici de bază:

  1. Indicele de prelingire;
  2. Caracterul gras.

Ambii parametri  permit de a determina proprietăţile fizice ale unei creme.

Indicele sensorial: parametru ce determină acţiunea cremei asupra pielii atît în timpul aplicării, cît şi după aplicare.

Indicele de prelingire: indică proprietatea emulsiei de a se absorbi în piele,cu cît indicele este mai mare cu atît mai bine este absorbită crema în piele.

Caracterul gras al emolientului acţionează în mod direct asupra proprietăţilor unei creme. Acest parametru poate fi măsurat pe mai multe căi, una dintre care este calea analizei subiective ce determină nivelul apei în piele.

Tipul cremei în mod direct depinde de caracteristicile uleiurilor ce intră în componenţa ei, de caracteristicile uleiurilor mai depinde şi spectrul de senzaţii care va avea pielea după aplicare şi în timpul aplicării.

Înainte de a trece la alegerea compoziţiei uleioase drept bază mai întîi se determină tipul emulsiei şi destinaţia cremei.

Următorul pas este destinat pentru analiza proprietăţilor compoziţiei uleioase drept bază după urmatorii parametri:

  1. Indice de vîscozitate: acest indice determină viscozitatea emulsiei şi senzaţiile subiective ale pielii după utilizarea cremei - "crema grasă sau negrasă".

2. Tensiunea superficială: determină alte proprietaţi senzitive: "senzaţia lipicioasă sau nelipicioasă" a unei creme.

3. Polaritatea uleiurilor în mod direct actionează asupra stabilităţii şi vîscozităţii emulsiei. Cu cît uleiul este mai polar cu atît crema va fi mai uşoară şi confortabilă fară a se ţine cont de concentraţia compoziţiei grase.

4. Punctul de topire şi punctul de tulburare determină stabilitatea emulsiei la supraîncălzire şi îngheţare.[17]

Lanolina - este o grăsime care acoperă lîna oii, făcînd-o rezistentă la apă. Denumirea ei vine de la cuvintele latineşti lana = lînă şi oleum = ulei, grăsimea lînii şi este înrudită cu sebumul, grăsimea naturală a pielii. Este extrasă şi purificată prin diferite procedee. Dat fiind că nu conţine esteri ai glicerolului, lanolina se aseamănă mai mult cu cerurile, decît cu grăsimile obişnuite. Se prezintă ca o masă gălbuie, translucidă, are consistenţă moale, punct de topire 36-42ºC şi este foarte vîscoasă, uşor solubilă în eter, cloroform, acetonă, puţin solubilă în alcool şi insolubilă în apă. În compoziţia lanolinei intră colesterolul care îi conferă proprietatea de a fi hidrofilă, adică de a încorpora apa (cam 100-150 %), alcooli înrudiţi cu acesta şi esteri ai alcoolilor cu acizii graşi.

Aplicarea materialelor bogate în aceste componente sau într-un precursor al acestora este o abordare normală a normalizării funcţiunilor pielii. Lanolina conţine multe din moleculele de care pielea are nevoie pentru a-şi regenera funcţiile de hidratare şi de protecţie, ceea ce explică folosirea lanolinei pentru îngrijirea pielii de cca. 3000 de ani. Datorită compoziţiei chimice mai apropiată de sebum (grăsimea naturală a pielii), lanolina penetrează pielea mai bine decît majoritatea altor grăsimi. Lanolina are un caracter polifuncţional demonstrat prin studii ştiinţifice riguroase. Astfel, lanolina este unul din puţinele materiale capabile să aibă, în acelaşi timp proprietăţi de solvent şi de agent tensioactiv. Numeroşi pigmenţi folosiţi în cosmetica decorativă sunt substanţe polare, deseori anorganice, dificil de dispersat într-un mediu oleofil. În acest caz, lanolina este deosebit de utilă, datorită proprietăţilor superficiale de udare.

Un exemplu elocvent este oferit de formularea rujurilor, în care lanolina de cea mai bună calitate, lichidă, este utilizată ca vehicul pentru pigmenţi. Lanolina lichidă asigură dispersarea şi suspendarea pigmenţilor, la concentraţii ridicate, fără a fi necesar un alt aditiv. Forma lichidă a lanolinei se obţine din lanolina de grad farmaceutic şi reprezintă un concentrat de esteri cu catenă ramificată în care se

realizează o scădere eutectică a punctului de topire.

Lanolina poate fi privită ca un agent de emulsionare A/U. Interesant este, însă, faptul că pentru

obţinerea unei emulsii A/U nu mai este nevoie de încă o componentă. Este suficientă adăugarea de apă. Lanolina are capacitatea de a încorpora apa pînă la a treia parte din greutatea sa. Apa încorporată este reţinută (hidrofilie) şi fixată puternic. Lanolina este astfel un emulgator cunoscut. În acest caz, ea acţionează, atît ca ulei, cît şi ca substanţă tensioactivă, ceea ce explică şi capacitatea sa de emoliere deosebită. Lanolina nu este sensibilă la oxidare. Lanolina este absorbită uşor şi adînc de către piele, iar în amestec cu alte substanţe grase, ea măreşte pătrunderea acestora.

Cremele cu lanolină se folosesc pentru tenurile normale, uscate şi îmbătrînite.[1,20]

Ceara de albine - Ceara este secretată de glandele albinei domestice Apis Mellifica L.Apides, este o secreţie a albinei lucrătoare. Cînd este emisă de glandele ceriere ea este perfect albă şi curată.

Există două variante de ceară, ceara galbenă şi ceara albă. Ceara galbenă se obţine prin introducerea în apă fierbinte a fagurilor goliţi de miere în prealabil. Ceara răcită este apoi recuperată şi turnată în forme. Conţine cca. 5-10 % substanţe străine. Culoarea galbenă este căpătată după puţin timp în stup, în raport cu pigmenţii polenului.

Ceara albă se obţine prin topire la cca.110-115 0C, ceea ce permite eliminarea unor impurităţi şi apoi se albeşte prin tratamente fizice sau chimice, urmate de expunere la soare.

Ceara galbenă  curată este cea mai bună, fiindcă în afară de curăţatul de corpuri străine nu s-a mai prelucrat în nici un fel.

Ceara albinelor aparţine unei mari familii chimice, cea a cerilor, care sunt corpuri grase, lipide, d e diverse origini: animale, vegetale sau minerale. Toate cerile au proprietăţi chimice apropiate. În compoziţia lor nu intră decât carbon, hidrogen şi oxigen. Sunt corpuri foarte stabile, existente într-un număr considerabil de varietăţi. Ceara albinelor este constituită în esenţă, din esterii unui acid gras cu un alcool cu greutate moleculară ridicată; ea mai conţine hidrocarburi saturate, acizi liberi, alcooli liberi, materii colorate, ceroleina, vitamina A, substanţe cu acţiune bacteriostatică şi apă. În principal ceara este deci formată din combinarea unor acizi graşi ca acidul palmitic, acidul cerotic etc., cu alcooli din care cel mai important este miricilul(C30). Hidrocarburile sunt în special saturate având între douăzeci şi cinci şi cincizeci de atomi de carbon.

Ceara de albine este insolubilă în apă şi mai mult sau mai puţin solubilă în diverşi solvenţi organici. Cel mai bun este benzenul (mai mult de 100 g ceară pentru 100 g benzen, la 45°C). După benzen urmează esenţa de terebentină. Alcoolul la cald nu dizolvă decît foarte greu ceara dar, în schimb, o separă foarte bine de propolis care este foarte solubil în alcool. Punctul de topire al cerii pure este de 64°C +/- 0,9°C. Pentru ceara nepurificată, variaţia punctului de topire este destul de importantă, minima fiind de 62°C, iar maxima de 65°C. Punctul de solidificare este diferit de punctul de topire; pentru ceara pură el este de 63°C +/- 0,9°C. [19]

Caracteristicile fizico-chimice sunt prezentate în tabelul nr.2

Compoziţia chimică a cerii de albine corespunde la:

  • hidrocarburi (în special liniare, saturate, cu C27, C29 şi C31) 12 - 12,5 % ;
  • acizi graşi liberi (C25- neocerotic, C26 - cerotic, C28 - melisic) 13 - 13,5 %;
  • esteri de alcooli alifatici  (72 %)
  • palmitat de colesteril 0,8 %
  • lactone (w-miristolactona) 0,6 %
  • apă   2 %

Tabelul nr.2 Conţinutul de esteri din ceara de albine şi caracteristici fizico-chimice ale acesteia

    Compoziţia  în esteri

    %

    Caracteristica

  Ceara galbenă

  Ceara albă

Palmitat de miricil

  33

  Densitatea

   ~ 0,96

    ~ 0,96

Palmitooleat de miricil

1  2

  Punct de topire

   62 - 65 0C

    60 - 64 0C

  Cerotat de miricil

1 2

  Punct de picurare

   61 - 65 0C

    61 - 65 0C

    Palmitat de laceril

  9

  Indice de aciditate

1 7 - 22

    17 - 24

    Hidroxipalmitat de miricil

  6

  Indice de ester

   70 - 80

    70 - 80

    Esteri de colesterol

  0,8

  Indice de saponificare

  87 - 102

    87 - 104

   

  Indice de iod

   7 - 11

     7 - 11


 

CH3 – (CH2)14- COO- C30H16  - palmitat de miricil

Sinteza palmitatului de miricil din alcool miricilic şi acid palmitic:

Technology for obtaining of an anti-wrinkle cream